RUGACIUNE

Pentru ca nici n-am lacrimi cu pocainta; nu am marturisire curata si adevarata; nu am suspin din adancul inimii; nu am suflet curat; nu am dragoste fierbinte, dupa Dumnezeu; nu am saracie duhovniceasca; nu am rugaciune neincetata; nu am infranare de patimi in trup; nu am curatenie a gandurilor; nu am vointa placuta lui Dumnezeu.

Deci, cu care fata sau cu ce indrazneala voi cere iertare?

De multe ori am fagaduit sa ma pocaiesc.
De multe ori in biserica umilindu-ma, cad la Tine, dar afara iesind, indata ma potihnesc in pacat.
De cate ori m-ai umilit, iara eu Te-am maniat.
De cate ori indelung ai rabdat, iara eu nu m-am intors.
De cate ori m-ai ridicat, iar eu iarasi, alunecand, am cazut!
De cate ori pe mine m-ai ascultat, iara eu pe Tine nu Te-am ascultat.
De cate ori m-ai dorit, iara eu nicidecum nu Ti-am slujit Tie.
De cate ori m-ai cinstit iara eu nu Ti-am multumit.
De cate ori, ca un Bun Parinte, pe mine, cel ce pacatuiam, m-ai rugat si ca pe un fiu m-ai sarutat si bratele deschizandu-mi-le mie, ai strigat:

”Scoala-te, nu te teme, stai, iarasi vino, nu te infruntez, nu ma scarbesc, nu te lepad, nu ingaduiesc sa fie impietrita zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mainile Mele si M-am imbracat intru el; pentru care Mi-am varsat sangele.

Nu ma-ntorc dinspre oaia cea cuvantatoare ce s-a pierdut, cand vine catre Mine; nu pot sa-i iau cinstirea cea dintai; nu pot sa n-o numar cu cele 99 de oi. Ca numai ptr aceasta M-am pogarat pe pamant si am aprin faclia, adica trupul Meu, si am maturat casa si am chemat prietenii, pe puterile ceresti sa ne veselim ptr aflarea ei.”

Milostive, Doamne, mai ingaduieste-ma inca. Nu te grabi a ma taia ca pe smochinul cel neroditor, nici a porunci sa ma secere inainte de vreme din viata aceasta; ci da-mi soroc al vietii si ma povatuieste la pocainta, Doamne.

Ca de vei inchide Tu, cine-mi va deschide?
De nu ma vei milui Tu, cine-mi va ajuta?
Nimeni altul, nimeni, fara numai Tu, cel din fire milostiv si indurat.

Si Tu, Doamne, pana cand?

Iata vezi, Doamne, toate cele ale mele sunt nedumerite si ticaloase.

Pana cand, Doamne! Pana cand?
Pana cand nu Te milostivesti; pana cand nu izbandesti; pana cand nu grabesti; pana cand nu cauti; pana cand treci cu vederea?

Intoarce-te Doamne, izbaveste sufletul meu si ma mantuieste ptr mila Ta.

Ca un indurat, miluieste-ma.
Ca un Milostiv, indura-Te.
Ca un iubitor de oameni, mantuieste-ma.

Milostenie cer, sa nu-mi ceri pretul ei. Aceata numai cer si ma rog si ma smeresc, caci nimenea nu este curat de intinaciune si de vei lua aminte la faradelegile noastre, nimeni nu va putea suferi, Doamne. Ca de vei milui pe cel vrednic, nu este nici un lucru minunat; de vei mantui pe cel drept, nu este nici un lucru strain.

Mantuieste-ma pe mine pentru mila Ta, peste mine fa minunata mila Ta, la mine arata milostivirea Ta, spre mine mareste mila Ta pentru mila Ta iar nu pentru lucrarile mele cele rele. Ca de vei voi sa te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavand ce sa graiasca, sau ce sa raspunda.

Sa-mi urmeze mie mila Ta, Doamne, mie, celui rau care m-am abatut de la Tine cela ce de-a pururea fug de la Tine si catre pacat de-a pururea alerg. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Si ma mantuieste pentru mila Ta, Doamne! Amin.

---

Crucea personala si suferinta spirituala

Crucea personala si suferinta spirituala

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Motto: "Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos" (Galateni 6.14)

Din pricina numeroaselor încercari ale vietii, oamenii de toata varsta învata vrand-nevrand sa-L caute pe Dumnezeu. Dar adevarata cale ce duce la Adevarul-Hristos trece prin Cruce spre Inviere. Multe sunt si ocaziile de cunoastere a faptului ca omul- "împaratul fapturii", cum îl numesc Parintii - este si ramane singura faptura cu suflet cuvantator menit învesnicirii. Tocmai la aceasta i-a fost data de catre Dumnezeu capacitatea de a discerne, adica puterea de a distinge binele de rau, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Telul final al acestei apropieri de Dumnezeu-desavarsita ancorare în El- nu se poate, desigur, realiza decat numai pe calea sfanta a "dragostei dumnezeiesti", singura în deplin acord cu iubirea treimica. Sfintii nu sunt altceva decat tocmai acele persoane umane care au pasit pe aceasta cale pana la sfarsitul vietii lor, fara nici un alt scop decat dobandirea Duhului Sfant, sau vesnica odihna în Dumnezeul Cel Viu. Numai asa a fost cu putinta ca nesfarsitele întinderi ale pustiurilor lumii sa se umple de oameni bineplacuti Domnului. Viata lor a însemnat ruperea totala de lumea aceasta si redobandirea raiului pierdut, a vietii petrecute la înaltimea starii adamice paradisiace de dinainte de cadere, posibila prin luminare de la Duhul Sfant. Spune Sfantul Isaac Sirul, însa, ca la aceasta ajunge doar unul din zece mii care se silesc pe bancile acestor inedite scoli de curatire si despatimire, calauzite exclusiv de cuvantul Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu 8.34). De aceea locul dobandirii mantuirii este manastirea cu viata de obste, în care si prin care, dupa cuvantul Sfantului Teodor Studitul, se mantuiesc cu miile. In afara manastirilor, calea mantuirii se afla numai în "agapis", adica în trairea iubirii de aproapele, a filantropiei, conform poruncii evanghelice: "Adevarat zic voua, întrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25.40), viata de-a lungul careia, ajutandu-ne si sprijinindu-ne unii pe altii, dulceata crucii milosteniei alina suferinta multor altor cruci, poate mai greu de purtat, cum ar fi cea a familiei cu multi copii, a saraciei, a bolii, a vaduviei, a infirmitatii, neputintei si suferintelor, precum si cea a celor care trec prin toate greutatile si încercarile vietii pamantesti. Crucea acestor oameni este o cale de altoire la Crucea Lui Hristos. Importanta acestor cruci tine de faptul ca sunt parte integranta din Crucea Universala a Bisericii luptatoare. Toate necazurile si împrejurarile grele ale vietii, dependente sau nu de propria noastra vointa, constituie de fapt cea mai buna scoala de calire pe calea mantuirii. Nu poti fugi de propria ta cruce pentru ca ar însemna sa fugi de cununa mantuirii. Cand ne sustragem de la aceste cai, crucea devine si mai grea, pentru ca Dumnezeu, prin aceste piedici puse în calea vietii, vrea sa ne readuca cu picioarele pe pamant si astfel sa ne mantuiasca: "Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi sa fie una" (Ioan 17.21). "Ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2.4). "Caci n-am venit ca sa judec lumea, ci ca sa mantuiesc lumea" (Ioan 12.47). Atunci cand uitam de Dumnezeu, El trimite plagi si catastofe pana cand ajungem sa întelegem ca nu ne putem ascunde de puterea Celui-Ce-Este. Nu e de mirare ca, din pricina nepasarii cu care savarsim prea multele pacate, ajungem sa cercetam zidirea Domnului doar prin certarea cu care El ne cearta. Si aceasta pentru ca nu va schimba Dumnezeu legile Ortodoxiei doar pentru ca nu vrem noi sa respectam Legea Scripturii. Cuvintele Mantuitorului sunt clare: "Cerul si pamantul va trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Luca 21.33). Poate acesta este lucrul cel mai greu de înteles pentru om- ca drumul spre rai si spre odihna vesnica trece prin jertfa si suferinta: "Caci pe cine îl iubeste Domnul îl cearta" (Evrei 12.6). "Nu este sluga mai mare decat stapanul sau, nici solul mai mare decat cel ce l-a trimis pe el" (Ioan 13.16); daca Hristos a suferit -nevinovat fiind de toate pacatele noastre! -din pricina urii si a rautatii omenesti, atunci nici noi nu vom putea urca Taborul fara durerea Golgotei: "Iar cand se lupta cineva, la jocuri, nu ia cununa, daca nu s-a luptat dupa regulile jocului" (II Timotei 2.5). "Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii" (Pilde 1.7), iar dragostea de Dumnezeu este desavarsirea.

---

Parintele Paisie Olaru, duhovnicul isihast"

Parintele Paisie Olaru, duhovnicul isihast"

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

4 ore in urma

"Parintele Paisie Olaru, duhovnicul isihast"
"Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa va binecuvanteze! Domnul sa va ajute! Domnul sa va pazeasca de tot raul! Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca! Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, sa va ierte de pacate si in ceruri cu dreptii sa va primeasca. Binecuvanteaza Doamne, pe robii Tai acestia si rugaciunea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si rabdarea lor. Binecuvanteaza Doamne, osteneala lor, si casuta lor, si painea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfarsit bun le daruieste, iar dincolo, un colt de Rai le pregateste, ca binecuvantat esti...Dumnezeu sa va ierte! Pentru mila Ta, Doamne, asculta-ma pe mine robul Tau! Izbaveste-i pe dansii de munca cea vesnica si ii fa mosteni vesnicelor Tale bunatati, impreuna cu toti cei care Ti-au placut Tie din veac. Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa va miluiasca! Domnul sa va foloseasca! Domnul sa va pazeasca! Domnul sa va curateasca! Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca! Domnul sa va dea Inger pazitor sufletului vostru!



Domnul ca un Bun si Iubitor de oameni sa va dea iertare de pacate. Milostivul, Domnul nostru Iisus Hristos, sa va blagosloveasca in toate zilele vietii voastre!"

Arătarea minunată-

Arătarea minunată-

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

joi, 24 februarie 2011 la 21:00

Arătarea minunată

Profesoara de religie a plecat din clasă. Fiind pauză, clasa a fost inundată de gălăgie. Doar trei elevi, care erau şi vecini de bloc, Ioan, Alexandru şi George, păreau impresionaţi de prima lor oră de religie. Ceilalţi începuseră să se joace…

- Eu o să îi rog pe părinţi să mă ducă duminică la biserică. Dacă biserica e Casa Domnului, înseamnă că e mare lucru, spuse Ioan. Dacă e aşa cum a spus profesoara, şi în biserică vin îngerii şi sfinţii, chiar dacă nu îi vedem, e mare lucru.

- Pe mine mă duc părinţii în fiecare duminică la biserică, aşa că o să ne vedem acolo, spuse Alexandru.

- Cum e, îţi place? – întrebă Ioan, curios.

- Da, îmi place.

- Şi vezi îngerii?

- Nu, nu îi văd, dar ştiu că sunt acolo.

- Dacă îţi place şi ţie, să îmi spui, interveni George. O să mă duc şi eu odată, să văd cum e. Dar nu acum, că nu vreau să pierd ultimul episod din serialul meu preferat de desene animate. Mă duc data viitoare.

- Hai acum, cu noi, zise Ioan. Pe mine m-a făcut tare curios profesoara… Părinţii mei nu merg la biserică, iar eu nu am fost decât o singură dată, cu bunicii. Dar eram mic atunci şi nu îmi prea amintesc cum a fost.

- Nu suntem noi muşchetari? Toţi pentru unul, şi unul pentru toţi! Vino cu noi, George. E mai frumos să mergem împreună.

- Nu ştiu dacă mă lasă părinţii… O să văd, poate ajung, dar nu sunt sigur, răspunse George, nevrând totuşi să piardă desenele animate preferate.

Biserica nu era aproape de blocul lor. Duminica, la începutul slujbei, Ioan şi Alexandru s-au întâlnit în biserică. Înainte de a merge să se împărtăşească, Alexandru i-a spus lui Ioan:

- M-am rugat lui Dumnezeu să vă întâlnesc pe amândoi aici. Mă bucur oricum că ai venit tu.

- Mai e mult din slujbă?

- Nu, să nu pleci, că după ce mă împărtăşesc nu mai durează mult.

După ce s-a împărtăşit, Alexandru l-a văzut şi pe George lângă Ioan.

- Cum s-au terminat desenele, m-am încălţat imediat şi am venit şi eu. Bine că nu s-a terminat totul…

- Da, bine că nu s-a terminat, spuse Ioan.

După slujbă, băieţii s-au dus fiecare la casa lui. După-masa, s-au întâlnit în parcul de lângă blocul lor, pe terenul de fotbal. Până să se strângă şi alţi copii, cei trei prieteni au început să vorbească despre slujba de dimineaţă:

- Ce să zic, a fost puţin cam lungă, dar mi-a plăcut, spuse Ioan.

- Ce ţi-a plăcut cel mai mult? îl întrebă George.

- Mi-a plăcut preotul mai înalt, care semăna la faţă cu sfântul din stânga iconostasului.

- Care preot mai înalt, că a fost un singur preot, zise Alexandru.

- Ai orbit? Cum să fie un singur preot? Au fost doi, spuse Ioan, ridicând vocea.

- Doi au fost în mintea ta, zise George. A fost unul singur, nu-i aşa?

- Unul a fost, normal, că e biserică mică, spuse Alexandru. Doar la bisericile mari sunt doi sau trei…

Ioan era din ce în ce mai supărat. Nu îi plăcea să fie contrazis, când el văzuse bine că sunt doi preoţi – unul mai înalt şi bătrân, iar celălalt, mai scund şi tânăr. Au început să joace fotbal. Ioan stătea într-una din porţi, dar nu era atent la joc. După ce a primit patru goluri, a plecat supărat în fugă spre biserică, fără să le spună celorlalţi nimic.

Prietenii lui s-au gândit că a plecat acasă, de supărare că luase cele patru goluri atât de repede…

Dar Ioan plecase la biserică. Uşa era deschisă şi a intrat înăuntru. S-a dus la altar, a ciocănit la uşa din stânga, acolo unde se dădeau pomelnicele. Părintele cel înalt l-a întrebat:

- Ce e cu tine, băiete?

Ioan se uita cu atenţie la faţa părintelui şi se miră şi mai tare de asemănarea cu sfântul din icoana mare de pe iconostas. Se gândi: „Părintele ăsta e tare ciudat… L-a pus pe pictor să îl picteze în icoană… Ciudată treabă…”

- Spune, Ioane, ce vrei?

- Nu vă supăraţi că vă întreb, dar câţi preoţi are biserica asta, unul sau doi?

- Unul. Dar de ce întrebi?

- Nu contează, iertaţi-mă, spuse Ioan, supărat.

Când să iasă din biserică, auzi vocea femeii care făcea curat în biserică:

- Ce cauţi aici? Te pot ajuta cu ceva?

- Ce să caut? Am venit să vorbesc puţin cu părintele.

- O să vină imediat, că are un botez. Stai puţin, o să ajungă în câteva minute.

Dar Ioan ieşi din biserică. Pe scări se întâlni cu preotul scund, pe care îl văzuse şi dimineaţă.

- Părinte, nu vă supăraţi, părintele cu care am vorbit acum, care e în altar, e tot de la biserica noastră? A fost şi dimineaţă aici?

- Ce părinte? Dimineaţă nu a mai fost nimeni, am slujit singur. Ia să vedem.

Părintele se apropie cu paşi repezi spre altar, vrând să vadă cine intrase acolo fără permisiunea lui.

Dar în altar nu era nimeni.

- Îţi arde de glume, copile? Nu e frumos să râzi de preoţi… Stai aproape? Nu te-am mai văzut pe la biserica noastră.

- Nu, nu m-aţi mai văzut…

- Cum te cheamă?

- Mă cheamă Ioan. Şi cred că o să mă mai vedeţi, spuse copilul, ieşind pe uşă afară.

Ajuns acasă, i-a rugat pe părinţii lui să o sune pe învăţătoare, pentru a-i cere telefonul profesoarei de religie. Învăţătoarea, amabilă, le-a dat numărul acesteia.

- Doamna profesoară, spuse Ioan cu o voce tremurândă, e aşa cum spuneţi dumneavoastră… În biserică sunt şi sfinţi şi îngeri. Eu, eu am văzut un sfânt. Un sfânt care mi-a spus pe nume… Dar colegii mei nu mă cred. Dar nu-i nimic, eu ştiu bine ce am văzut… Da, o să mai merg la biserică…

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

duminică, 27 februarie 2011 la 16:44

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul

Al Prea Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Efrem Sirul,

Cuvânt pentru Psalm (din Tomul al 3-lea, fila 37.)


Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită. Psalmul pe târguri le înţelepţeşte, al celor noi începători învăţătură de buchie, al celor sporiţi creştere, al celor desăvârşiţi întărire, glas al Bisericii. Acesta pe praznice le străluceşte, acesta pe întristarea cea după Dumnezeu o zideşte. Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.

Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

Psalmul este bucurie a iubitorilor de Dumnezeu. Acesta pe grăirea deşartă o surghiuneşte, pe râs îl domoleşte, pe judecată o pomeneşte, pe suflet către Dumnezeu îl deşteaptă, împreună cu Îngerii dănţuieşte. Unde este psalmul cu umilinţă, acolo este şi Dumnezeu cu Îngerii; iară unde sunt cântările celui străin, acolo este urgia lui Dumnezeu, şi vaiul este răsplătirea râsului. Unde sunt sfinţitele cărţi şi citirile, acolo este veselie a drepţilor şi mântuire a auzitorilor, iară unde sunt alăute şi hore, acolo întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznicul diavolului. O, ce viclenie rea şi aflări ale diavolului! Cum prin meşteşug pe fiecare îl împiedică, şi îl amăgeşte, şi îl pleacă să facă pe cele rele, ca pe nişte bune! Astăzi cu părere cântă psalmi, şi mâine cu sârguinţă joacă. Astăzi sunt creştini, şi mâine păgâni. Astăzi bine lăudaţi, şi mâine elini. Astăzi robi ai lui Hristos, şi mâine împotrivitori ai lui Dumnezeu. Nu vă amăgiţi; nici un rob la doi domni nu poate să slujească, după cum este scris: nu puteţi lui Dumnezeu a sluji şi împreună cu diavolul a dănţui. Ca nişte adevăraţi robi ai lui Hristos să-I slujim Lui, Lui să ne închinăm, lângă Dânsul să îngăduim, lângă Dânsul să rămânem până la răsuflarea cea mai de pe urmă şi să nu ne plecăm balaurului, căci ca un leu răcnind înconjoară căutând pe cine să înghită, pe cine să amăgească, căruia staţi-i împotrivă ca nişte tari ostaşi ai lui Hristos, slujindu-I Lui şi dorindu-L.

Nu astăzi să cânţi psalmi, şi mâine să dănţuieşti. Nu astăzi să te pocăieşti de păcatele tale, şi mâine să joci spre pierirea ta. Nu astăzi să citeşti, şi mâine să lăutăreşti. Nu astăzi să te înfrânezi, şi mâine să te apropii aicea şi acolo împrejur purtându-te, şi de toţi batjocorindu-te. Nu, fraţilor, nu aşa să pierdem vremea mântuirii noastre, jucând şi batjocorindu-ne.

Fă-te ca un bun lucrător de pământ, lucrând şi păzind. Să nu socoteşti ca nişte rele, frate, pe merindele vieţii celei veşnice, să nu lepezi mâncarea cea uscată, să nu te depărtezi de priveghere, să nu te leneveşti de culcarea pe jos, să nu părăseşti cântarea de psalmi; că acestea şi cele asemenea acestora, la viaţă şi la bucurie şi la veselie şi la odihna veşnică te vor trimite pe tine. Iubeşte tăcerea despre vorbirea cea rea. Vorbirile mirenilor pe minte de la Dumnezeu o depărtează. (fragment din scrierile Sfântului Efrem Sirul -sec.IV după Hristos- mare dascăl al pocăinţei, prăznuit de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe 28 ianuarie)

PTR TOATE DOAMNELE

PTR TOATE DOAMNELE

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

4 zile in urma la 23:04

Fetelor! sunteţi primvări sădite în lume de Hristos

Vă scriu , pentru că e ziua primăverii şi voi sunteţi nişte primăveri, primăveri în viaţa soţilor voştri, primăveri în inima copiilor sau a părinţilor voştri, primăveri în ochii prietenilor, dar mai ales, sunteţi primăveri sădite de Hristos în lume. Fetelor, v-a umplut Hristos inimile de gingăşie ca să iubiţi curat şi v-a dăruit palme duioase ca să mângâiaţi şi braţe mângâietoare ca să alinaţi. Rămâneţi primăveri cu parfum de curăţie şi nu lăsaţi uscăciunea să vină peste voi. Fiţi vii! Uneori noi nu ştim să fim vii, ori nu vrem. Şi-i trist.

Priviţi, fetelor, icoana Maicii Domnului! Ea e lină primăvara. De la nimeni altcineva nu am putea învăţa mai bine căldura inimii, smerenia privirii şi felul desăvârşit de a purta în noi Viaţa.

Vreau să fim vii, atât de vii încât în jurul nostru să prindă viaţă stelele şi vântul, să cânte izvoarele şi să danseze florile. Vreau să fim vii pentru numele Vieţii, să ardem de viaţă de dragul lui Hristos Cel Înviat.

Fetelor, primăveri sădite în lume de mâinile lui Dumnezeu, înfloriţi sub palmele Lui ocrotitoare pentru că tot omul care vă întâlneşte să-L cunoască pe Grădinar!

Iubiţi, mângâiaţi, zâmbiţi şi fiţi vii!
Doamne Ajuta

UNUL DINTRE ULTIMILE INTERVIURI CU PARINTELE PATRONIU TANAS

UNUL DINNTRE ULTIMILE INTERVIURI CU PARINTELE PATRONIU TANAS

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

11 ore in urma

Iată că, deşi nevrednic fiind, m-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns – pentru a şaptea oară – în Sfântul Munte, unde am vizitat, bineînţeles, şi Schitul românesc Prodromu. Citim în Istoria Mânăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite din biblioteca Schitului Prodromu, această minunată istorisire: „Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul – care-şi avea chilia deasupra Marii Lavre, pe dealul ce se numeşte Palama –, povesteşte că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, a văzut în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată fiind de îngeri şi de sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se împărătesei a toate – adică Maicii Domnului, Ocrotitoarea Sfântului Munte Athos. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului doreşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc spre slava Sfinţiei Sale”. Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul românesc Prodromu, în a cărui parte de apus, lângă clopotniţa de 23 de metri, se află un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, care veghează, aşadar, intrarea principală în această oază a spiritualităţii româneşti, păstorită de peste un sfert de veac de Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase, cu care m-am bucurat şi folosit mult să stau de vorbă faţă către faţă. Sfinţia Sa ne-a vorbit, între altele, despre osândirea aproapelui, „care este mare păcat”. Retras fiind din lume, dar nu departe de oameni şi de preocupările lor spirituale, monahul athonit ne învaţă că trăirea unei vieţi conforme cu Evanghelia nu este doar efort, doar asceză, ci este şi mângâiere dumnezeiască. În drumul lui duhovnicesc, credinciosul este ajutat de îngerul păzitor şi de sfinţi. Stareţul nonagenar al Schitului Prodromu ne mai vorbeşte în cele de mai jos şi despre cinstea cea mare pe care Dumnezeu a făcut-o omului când l-a chemat la existenţa fericită alături de El, în veşnicie. (S. G.)

Preacuvioase Părinte Stareţ Petroniu, ce înseamnă a nu judeca pe celălalt?

Sfinţii Părinţi, Biserica în totalitatea ei, consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi se rosteşte în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta şi duminica. Se rosteşte de câte 8-9 ori şi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate şi cu metanii şi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. Te-ai aştepta ca, atunci când te rogi cu aşa mare stăruinţă, să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le socotim a fi mai mari şi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Dăruieşte-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproapelui este mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că se face o mare greşeală atunci când osândim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după mintea ta. Nu avem calitatea aceasta şi nu avem nici un drept să facem aşa. Acest drept nu îl are decât Cel Care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaţa omenirii, de la începutul până la sfârşitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceiaşi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu sau de Tonitza după anumite trăsături, după stilul personal…

Suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii. Omul este mărginit. Dumnezeu este Fiinţă nemărginită, iar puterea Sa creatoare este infinită. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinţă este o creatură nouă, oglindind în fiinţa ei ceva din strălucirea şi infinitatea dumnezeiască. De aceea Sfinţii Părinţi spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul şi culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot aşa, întâlnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii şi nu avem nici un drept să judecăm pe aproapele.

Dar atunci când eşti într-o poziţie de conducere şi ai subalterni care greşesc uneori, ce atitudine trebuie să ai?

Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeşti. Dacă atragi atenţia cu respect şi cuviinţă, părinteşte şi cu îndemn, asta nu înseamnă judecată, ci trebuinţă, necesitate şi firesc: să îl iubeşti pe om şi să-l lămureşti că a greşit.

La vârsta şi la experienţa pe care le aveţi, ce mesaj aţi transmite tinerilor din ziua de astăzi?

Nu se pune problema aşa… Nu am nici un mesaj, pentru că nu am nici o calitate să fac asta. Ne sfătuim şi, dacă mai vin pe aici şi întreabă fraţii, le spunem că trebuie să avem în vedere un lucru: ne-a făcut Dumnezeu marea cinste de a ne crea după chipul Lui, fiinţe cugetătoare, fiinţe nobile, şi ne-a hărăzit fericirii veşnice. Trebuie să ne străduim – e interesul nostru! – să moştenim fericirea dăruită de Dumnezeu. Dacă în viaţa aceasta ne străduim să avem o familie liniştită, o locuinţă, condiţii de trai şi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiţi în această viaţă. Dar mă întreb: este oare fericirea deplină? Nu-i deloc! În viaţa noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine şi moartea… Şi aşa, toată fericirea pământească ia sfârşit. Dacă pentru starea aceasta de câţiva ani, scurta viaţă pe pământ, noi dăm toată grija noastră şi ne străduim aşa de mult, pentru fericirea veşnică noi nu facem nimic? Căci ştim că Dumnezeu a rânduit ca, după încheierea vieţii pe pământ, să înceapă veşnicia. Iar veşnicia poate să fie fericită sau nefericită, după cum am făcut-o noi înşine. Fiecare va merge cu bagajul lui sufletesc Sf. Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a rânduit împărăţia veşnică, iar eu trebuie să mă pregătesc pentru ea, în toată vremea vieţii”. Ce fac eu ca să intru acolo, căci acolo vreau să fiu, unde Dumnezeu mi-a pregătit loc?

Sfinţii erau foarte grijulii: permanent se gândeau la dobândirea împărăţiei veşnice, iar grija aceasta era uneori istovitoare, căci îi mistuia. Sf. Pimen, fiind pe patul de moarte, era îngrijorat, iar ucenicii l-au întrebat: „Te mai îngrijorezi, părinte, după tot ceea ce ai făcut?”. „Am făcut ceea ce am putut, dar ştiu eu că voi ajunge la Dumnezeu?”, se întreba avva Pimen. Diavolii îl ispiteau pe Sf. Sisoe cel Mare, zicându-i: „Ai scăpat de noi!”. Dar el le spunea: „Încă nu am scăpat, ci abia când voi ajunge în rai”. Să-i ascultăm şi pe Sfinţii Părinţi, care ne încredinţează: „Puţină osteneală şi veşnică odihnă!”. Asta le-aş spune eu tinerilor: Să vă gândiţi cu tot dinadinsul la fericirea veşnică! Există două situaţii – tertium non datur: ori viaţa veşnică pentru cei care au împlinit poruncile lui Dumnezeu, ori osânda veşnică pentru cei care nu au trăit după voia lui Dumnezeu, ci au făcut voia vrăjmaşului. Pe aceştia o să-i aştepte diavolul, după cuvântul: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Fiecare va merge, după această viaţă, cu tot ceea ce a agonisit în această viaţă, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simţire şi de fapte.

Vă mulţumim foarte mult, Preacuvioase Părinte Stareţ, pentru toată dragostea şi calda înţelegere!

A consemnat Stelian GOMBOŞ

sursa: revista Puncte cardinale, an XX, nr. 10/238, octombrie 2010, p. 9 via Blogul domnului Răzvan Codrescu

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

11 ore in urma

Iată că, deşi nevrednic fiind, m-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns – pentru a şaptea oară – în Sfântul Munte, unde am vizitat, bineînţeles, şi Schitul românesc Prodromu. Citim în Istoria Mânăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite din biblioteca Schitului Prodromu, această minunată istorisire: „Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul – care-şi avea chilia deasupra Marii Lavre, pe dealul ce se numeşte Palama –, povesteşte că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, a văzut în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată fiind de îngeri şi de sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se împărătesei a toate – adică Maicii Domnului, Ocrotitoarea Sfântului Munte Athos. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului doreşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc spre slava Sfinţiei Sale”. Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul românesc Prodromu, în a cărui parte de apus, lângă clopotniţa de 23 de metri, se află un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, care veghează, aşadar, intrarea principală în această oază a spiritualităţii româneşti, păstorită de peste un sfert de veac de Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase, cu care m-am bucurat şi folosit mult să stau de vorbă faţă către faţă. Sfinţia Sa ne-a vorbit, între altele, despre osândirea aproapelui, „care este mare păcat”. Retras fiind din lume, dar nu departe de oameni şi de preocupările lor spirituale, monahul athonit ne învaţă că trăirea unei vieţi conforme cu Evanghelia nu este doar efort, doar asceză, ci este şi mângâiere dumnezeiască. În drumul lui duhovnicesc, credinciosul este ajutat de îngerul păzitor şi de sfinţi. Stareţul nonagenar al Schitului Prodromu ne mai vorbeşte în cele de mai jos şi despre cinstea cea mare pe care Dumnezeu a făcut-o omului când l-a chemat la existenţa fericită alături de El, în veşnicie. (S. G.)

Preacuvioase Părinte Stareţ Petroniu, ce înseamnă a nu judeca pe celălalt?

Sfinţii Părinţi, Biserica în totalitatea ei, consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi se rosteşte în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta şi duminica. Se rosteşte de câte 8-9 ori şi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate şi cu metanii şi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. Te-ai aştepta ca, atunci când te rogi cu aşa mare stăruinţă, să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le socotim a fi mai mari şi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Dăruieşte-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproapelui este mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că se face o mare greşeală atunci când osândim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după mintea ta. Nu avem calitatea aceasta şi nu avem nici un drept să facem aşa. Acest drept nu îl are decât Cel Care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaţa omenirii, de la începutul până la sfârşitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceiaşi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu sau de Tonitza după anumite trăsături, după stilul personal…

Suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii. Omul este mărginit. Dumnezeu este Fiinţă nemărginită, iar puterea Sa creatoare este infinită. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinţă este o creatură nouă, oglindind în fiinţa ei ceva din strălucirea şi infinitatea dumnezeiască. De aceea Sfinţii Părinţi spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul şi culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot aşa, întâlnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii şi nu avem nici un drept să judecăm pe aproapele.

Dar atunci când eşti într-o poziţie de conducere şi ai subalterni care greşesc uneori, ce atitudine trebuie să ai?

Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeşti. Dacă atragi atenţia cu respect şi cuviinţă, părinteşte şi cu îndemn, asta nu înseamnă judecată, ci trebuinţă, necesitate şi firesc: să îl iubeşti pe om şi să-l lămureşti că a greşit.

La vârsta şi la experienţa pe care le aveţi, ce mesaj aţi transmite tinerilor din ziua de astăzi?

Nu se pune problema aşa… Nu am nici un mesaj, pentru că nu am nici o calitate să fac asta. Ne sfătuim şi, dacă mai vin pe aici şi întreabă fraţii, le spunem că trebuie să avem în vedere un lucru: ne-a făcut Dumnezeu marea cinste de a ne crea după chipul Lui, fiinţe cugetătoare, fiinţe nobile, şi ne-a hărăzit fericirii veşnice. Trebuie să ne străduim – e interesul nostru! – să moştenim fericirea dăruită de Dumnezeu. Dacă în viaţa aceasta ne străduim să avem o familie liniştită, o locuinţă, condiţii de trai şi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiţi în această viaţă. Dar mă întreb: este oare fericirea deplină? Nu-i deloc! În viaţa noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine şi moartea… Şi aşa, toată fericirea pământească ia sfârşit. Dacă pentru starea aceasta de câţiva ani, scurta viaţă pe pământ, noi dăm toată grija noastră şi ne străduim aşa de mult, pentru fericirea veşnică noi nu facem nimic? Căci ştim că Dumnezeu a rânduit ca, după încheierea vieţii pe pământ, să înceapă veşnicia. Iar veşnicia poate să fie fericită sau nefericită, după cum am făcut-o noi înşine. Fiecare va merge cu bagajul lui sufletesc Sf. Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a rânduit împărăţia veşnică, iar eu trebuie să mă pregătesc pentru ea, în toată vremea vieţii”. Ce fac eu ca să intru acolo, căci acolo vreau să fiu, unde Dumnezeu mi-a pregătit loc?

Sfinţii erau foarte grijulii: permanent se gândeau la dobândirea împărăţiei veşnice, iar grija aceasta era uneori istovitoare, căci îi mistuia. Sf. Pimen, fiind pe patul de moarte, era îngrijorat, iar ucenicii l-au întrebat: „Te mai îngrijorezi, părinte, după tot ceea ce ai făcut?”. „Am făcut ceea ce am putut, dar ştiu eu că voi ajunge la Dumnezeu?”, se întreba avva Pimen. Diavolii îl ispiteau pe Sf. Sisoe cel Mare, zicându-i: „Ai scăpat de noi!”. Dar el le spunea: „Încă nu am scăpat, ci abia când voi ajunge în rai”. Să-i ascultăm şi pe Sfinţii Părinţi, care ne încredinţează: „Puţină osteneală şi veşnică odihnă!”. Asta le-aş spune eu tinerilor: Să vă gândiţi cu tot dinadinsul la fericirea veşnică! Există două situaţii – tertium non datur: ori viaţa veşnică pentru cei care au împlinit poruncile lui Dumnezeu, ori osânda veşnică pentru cei care nu au trăit după voia lui Dumnezeu, ci au făcut voia vrăjmaşului. Pe aceştia o să-i aştepte diavolul, după cuvântul: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Fiecare va merge, după această viaţă, cu tot ceea ce a agonisit în această viaţă, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simţire şi de fapte.

Vă mulţumim foarte mult, Preacuvioase Părinte Stareţ, pentru toată dragostea şi calda înţelegere!

A consemnat Stelian GOMBOŞ

sursa: revista Puncte cardinale, an XX, nr. 10/238, octombrie 2010, p. 9 via Blogul domnului Răzvan Codrescu

-IZGONIREA LUI ADAM SI EVA DIN RAI-TP VISARION

Predica de azi -IZGONIREA LUI ADAM SI EVA DIN RAI-TP VISARIO

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

9 ore in urma

http://www.trilulilu.ro/Liafar/32b2773b8f6eba

Mărturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferinţele lui Radu Gyr

Mărturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferinţele lui Radu Gyr

Astăzi îl comemorăm pe scriitorul Radu Gyr, la 106 ani de la naştere. De la Monica şi Demostene Popa, fiica şi ginerele lui, aflăm că opera publicată a poetului s-a îmbogăţit cu câteva zeci de poeme antologate recent în substanţialul volum “Poeţi după gratii”, editat de Mănăstirea “Petru Vodă”.

Cei doi soţi ne-au mai spus că au intentat proces pentru obţinerea unor despăgubiri morale pentru cei aproape 16 ani de detenţie politică suferiţi de poet în vremea comunismului. Deşi vremea detenţiei se află consemnată în arhivele vremii, totuşi, legal, era nevoie şi de declaraţia unui fost coleg de temniţă care să “ateste” că poetul a trecut pe acolo. Cu puţin timp înainte să plece la Domnul, mitropolitul Bartolomeu Anania a fost rugat să dea o astfel declaraţie scrisă, iar ierarhul a făcut-o. Fostul mitropolit al Clujului a scris nu o simplă declaraţie, ci un text literar, pur şi simplu. Bineînţeles, actul este autentificat la notar şi are valoarea juridică necesară. Soţii Popa ne-au oferit acest text spre publicare. Din lipsă de spaţiu, vom cita doar câteva fragmente semnificative.

“(…) Pe poetul Radu Demetrescu (Gyr) l-am cunoscut pe la mijlocul anilor ’40 ai secolului trecut, când împreună cu familia sa, la invitaţia părintelui Gherasim Bica, a venit să-şi petrească o vacanţă în Mănăstirea Polovragi, la linişte şi aer. (…) Deşi încărcat de suferinţe, cu ani grei de puşcărie în spate, cu un ochi pierdut pe front, cu trupul ros de multe beteşuguri, poetul se desfăşura vesel, glumeţ, sorbind fiecare picătură de viaţă cu voluptatea celui ce-i cunoaşte preţul. (…) În timpul anchetelor care au urmat arestării mele din vara anului 1958 eram întrebat de relaţiile mele cu Radu Gyr şi despre “ajutoarele” pe care i le dădusem acestuia. “Ajutorul legionar” era socotit drept una dintre cele mai vii şi acoperite activităţi reacţionare. Definiţia era foarte largă: ajutorul putea fi material sau moral, bani, mâncare, găzduire, în genere orice fel de asistenţă, chiar un sfat, o îndrumare socială şi, până la urmă, simplul fapt că între doi sau mai mulţi presupuşi legionari ar fi existat vreo legătură cât de cât. Ancheta nu părea deloc interesată de faptul (sau explicaţia) că între mine şi Radu Gyr existase o legătură şi o prietenie de la scriitor la scriitor sau, în ultimă instanţă, de la om la om. Anchetatorii erau bine informaţi că Gyr băuse şi mâncase în casa mea, că-i dusesem cadouri la spital, că intervenisem la Arghezi pentru reintrarea lui în literatură, că “activasem” pentru supravieţuirea şi infiltrarea lui în societatea socialistă.

Capitolul acesta, al lui Radu Gyr, a durat, cred, vreo două-trei săptămâni; nu tăgăduiam că l-am asistat pe poet în unele trebuinţe, dar nu recunoşteam nicicum că aceasta ar fi avut cumva semnificaţia unui “ajutor legionar”. Dar nici nu era nevoie de recunoaşterea mea. Anchetei îi trebuiau doar fapte recunoscute; calificarea faptelor aparţinea Securităţii, procurorului, tribunalului. Doar la Aiud aveam să aflu, din contactele cu doctorul Sârbulescu şi alţii că o vreme figurasem în lista lotului Gyr, dar pesemne că anchetatorii s-au răzgândit.

Dintre camarazii de celulă din închisoarea de la Aiud mi-l amintesc pe un Popescu, avocat, care a adus vestea sigură a arestării lui Radu Gyr.

Într-o bună zi, am fost scos din celulă, am primit hrană rece şi apoi dus cu un jeep la Bucureşti, unde m-am trezit în arestul de pe Uranus. Mi se spusese că voi fi martor (al acuzării, bineînţeles) în procesul lui Radu Gyr. Aici trebuie să mă opresc un moment şi să-mi amintesc bine că am fost martor în procesul lui Gyr înainte de a fi avut loc procesul meu. Asistenţa era puţină în procesul lui Gyr; oricum mai puţini în sală decât în boxa acuzaţilor. Prin ochelarii lui enormi, poetul privea tăcut. Din treacăt le-am văzut, pe banca din faţă, pe doamna Flora, soţia poetului, şi – mi se pare – pe Monica, fiica sa, şedeau împietrite de spaimă. Procurorul a subliniat legăturile mele cu Radu Gyr, comandant legionar, “condamnat la moarte pentru crimele lui împotriva noii orânduiri sociale”.

Pe Radu Gyr l-am revăzut mai apoi în primăvara lui 1960, când am fost citat martor în procesul lui Radu Pătrăşcanu. Vestea revederii cu vechiul meu prieten Gyr a fost de natură să descumpănească, mai ales că ştiam verdictul de condamnat la moarte pe care i l-a adus Securitatea, dar pe care nu l-au pus în aplicare. Gyr şedea în spatele unei mese mari. Era foarte slab, cu obrazul galben, şi nu ştiam dacă mă vede sau nu prin ramele groase ale ochelarilor când a căzut pradă unui puseu hipertensiv. Sergentul care ne supraveghea s-a speriat şi a vrut să dea alarma, dar poetul i-a făcut semn să stea; din buzunarul celălalt a scos o pastilă (o pastilă din cele pe care le purta totdeauna la el, şi se vedea că-i erau îngăduite şi-n puşcărie) a înghiţit-o şi după câteva minute şi-a revenit.

Aveam să-l mai revăd doar peste mulţi ani, în 1972, la Bucureşti, în apartamentul său de pe strada Nikos Belloianis, fostă Atena. Era liber, în mijlocul familiei, dar manuscrisele lui literare erau captive încă, grămădite pe o poliţă, în cartoanele pe care nimeni nu îndrăznea să le deschidă.

În seara zilei de 30 aprilie am aflat că a murit Radu Gyr, la înmormântarea căruia nu m-am putut duce, mulţumindu-mă să trimit o jerbă de flori şi să spun o rugăciune cu capul pe pernă, fiind foarte bolnav (…)

MIEZONOPTICĂ

MIEZONOPTICĂ

V.Anania – 1955

Cine-mi bate-n fereşti?…

Doamne, Tu eşti?

Cu braţele cruciş pe piept,

De când Te-aştept,

De când Te-aştept!

Mi-era dor să Te văd, să Te-aud

Ca Zaheu pe creanga lui de dud,

Să Te simt în suflet, comoară,

Cum Te-a simţit vecia-ntâia oară,

Când stelele nu aveau nume,

Când nu-ntinseseşi cortul peste lume,

Când din praştie nu azvârliseşi luna,

Nici stele multe, una câte una,

Când, ne-ncăput, urzeai din abur lut

Şi, neînceput, urneai un început…

Dar tu parcă n-ai fi Tu!

Prin ce-nţeles se prefăcu

Veşmântul tău de in

In strai de aur şi rubin?

Cununa ta de spini, cununa ta,

E cuşmă de diamant şi catifea!

De când ţi-ai pus panglici şi zurgălăi

Să te slăvească cerşetorii tăi?

Picioarele tale, desculţe, sărace,

Pe cine-ai pus să ţi le-mbrace

In ciuboţele negre, lustruite?

Eu le ştiam zgâriate, prăfuite,

Sfinţite de osândă, miruite

Cu lacrimile păcătoasei din Magdala.

Cin’ ţi-a schimbat frânghia cu beteala

Şi trestia, cu cârja de argint,

Şi rănile, cu bumbi de mărgărint?

Nu, nu, tu nu eşti Tu!

Tâlharii tăi

Nu sunt nici ei mai buni

Şi nici mai răi.

Urechile-ţi aud, din mii de guri,

Cea dreaptă, rugăciuni,

Cea stângă,-njurături.

In templul slavei zornăie parale

Lângă icoana sfântă-a Maicii Tale

Şi lângă poala sfinţilor cuminţi

Rânjeşte corvanaua cu arginţi…

Eu te-aşteptam sărac şi plin de har,

Să-ţi storc licoarea rănii în pahar

Şi să te sorb aşa, smerit cum mi-s,

Cel vechi, ucis,

Cel nou, închis,

Cel ce-o să vină, paradis,

Ca printr-un vis, Ca printr-un vis ..

.

Hai, suflete, pe calea ta întreagă,

Ia-ţi pâine şi icoană în desagă,

Şi-om rătăci aşa, pribegi,

Ceasuri întregi şi ani întregi,

Udaţi de ploi, uscaţi de vânt,

Şi ne-om opri lângă-un mormânt

Şi-om scormoni cu ghearele prin glod

Să dezghiocăm o inimă de voievod

Şi să vedem de-ntr-însa s-a ascuns

Cel neajuns,

Cel nepătruns…

Cu viaţa mângâiată în răspăr

Ne-om închina în duh şi-n adevăr

Şi, sângeraţi pe frunţi,

Ne-om răstigni privirile pe munţi

Unde-au crescut şi străjuiesc mereu

Veciile de piatră ale lui Dumnezeu.

ADAOS

la poezia părintelui Anania

V.Voiculescu – 2 oct.1955

De ce mă cerţi, frăţâne Ananie,

Că la fereastra ta am lepădat

Veşmânt cârpit, sandală, sărăcie

Şi-nfăţişez cerească măreţie

În purpură şi aur de-mpărat?

Eşti Iov în fundul scârbelor de viu,

Fără o zare de răscumpărare,

Dosit în iadul jertfelor amare,

Ca să-mi cârteşti splendoarea-n care viu?

Aşa precum stau pildă umilinţa,

Sunt şi izvodul gloriei de sus:

Ca tu să-nduri năboiul suferinţa

Cu ochii la răsplata lui Isus.

Pentru îndemnul tău când cazi şi sângeri

Jos pe cărarea-ngustă, însă dreaptă,

Cobor în slava mai presus de îngeri

Ca să-ţi arăt, iubite, ce te-aşteaptă!

Când treci prin chin, bătăi, scuipări, sudalme,

Şi ura tuturor înfrunţi, hidoasa ură,

Să-ţi stau alături, mic, stălcit de palme?

Sau în străluminata armătură

De Domn etern al Biruinţa calme?

Să urc mişel cu tine pe Calvar,

Mânaţi de bici în aprigă prigoană?

Sau să-ţi arăt puternica-mi icoană

Şi să-ţi întind în loc de fiere, Har?

Ajuns în piscul sumbrei Golgote,

Să vezi cum răde-n coastă-ţi roşul gâde?

Sau sus, deasupră-ţi, lin cum îşi deschide

Mângâietorul albele-i ripide

Să-ţi adumbrească agonia ta…

Şi-n năruiri de spaţii şi de timpi,

Când fulgeră în tine veşnicia,

Să te primesc, diacone-Anania,

Tot cu cunună culpeşă de ghimpi?

Şi îmbrăcat mereu cu sărăcia?

(Când doar c-o rugăciune, c-un avânt,

Poţi să le scuturi chiar de pe pământ!)

Să-ţi spun acum, ci nu pentru vreo căina,

Această sfântă, -nfricoşată taină:

«Oricând gândeşti la Mine cu Iubire,

E-o clipă din a doua Mea Venire.»

Hai! Chiuie de-naltă bucurie,

Cum mi-eşti tu drag, poete, Ananie!

Parintele IUSTIN PARVU

Parintele IUSTIN PARVU

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

2 ore in urma

Desii stim ca pe data de 10 februarie a implinit frumoasa varsta de 92 de ani putine sunt datele recente privind starea de sanatate a printelui.
Pe 10 februarie , îndelung jertfitorul pentru Hristos (trecut 17 ani prin temniţele comuniste) şi marele duhovnic al românilor, Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă (Neamţ), a implinit 92 de ani. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i dea sănătate şi încă mulţi ani, să ne fie reazem duhovnicesc şi reper întru mărturisire. La mulţi ani!

Părintele Iustin Pîrvu s-a retras la căminul de bătrîni al Mănăstirii „Acoperămîntul Maicii Domnului“ • starea de sănătate este bună, urmînd tratamentul prescris •
Printr-o cunostintă aveam să aflăm de la Părintele Petroniu, economul Mănăstirii Petru Vodă, că starea de sănătate a părintelui Iustin este înspre bine. „Numai că doctorii i-au recomandat multă liniste“. Si dacă tot era în drumul nostru, am poposit si la mănăstirea de maici, în curtea căreia se află căminul de bătrîni, locul de retragere al părintelui Iustin. Acolo nici vorbă de a-l vizita, dat fiind ceasul de odihnă al după-amiezii prescris prin programul medical. De îngrijirea si supravegherea părintelui, aveam să aflăm că se ocupă un tînăr călugăr, pe nume Iustin, si Maica Iustina, egumena Mănăstirii „Acoperămîntul Maicii Domnului“. Din spusele acesteia, am înteles că părintele Iustin primeste foarte rar pe cîte cineva, asta pentru a nu-i fi tulburată linistea si, de aici, starea de sănătate. „Însă nu sînt probleme deosebite, părintele urmînd tratamentul prescris de medici“, a afirmat maica.

Credinciosii se roagă pentru sănătatea duhovnicului in continuare.

Marturia unui pelerin
În pelerinajul nostru pe la asezămintele monahale din Petru Vodă, l-am avut alături pe profesorul Dorel Rusu, un om cu mare trecere la părintele Iustin, care avea să ne povestească precum că, în urmă cu cîteva zile, se bucurase de primire în chilia duhovnicului. „Cînd am intrat am îngenunchiat si am izbucnit în lacrimi. În fata mea nu se mai afla acel părinte Iustin pe care-l cunosteam eu, dintotdeauna. Am simtit că-i lipseste acea putere de a pătrunde în mintea omului. Eu cred că datorită medicatiei prescrise. Sper, însă, că Dumnezeu îl va întări si-i va reda puterea de a ne călăuzi spiritual întru credintă, asa cum a făcut-o dintotdeauna“, a spus profesorul Dorel Rusu. Ne alăturăm celor afirmate, cu speranta că ruga celor ce-i simt lipsa va fi auzită de Divinitate.
Si ptr ca netlogul activeaza din ce in ce mai greu filmele,puteti vedea la urmatoarea adresa grupul de colindatori IOAN CUCUZEL colindandu-l pe Parintele IUSTIN PARVU

http://www.youtube.com/watch?v=SsyXupxo2xs&amp...

http://www.youtube.com/watch?v=DH-3lz3NAuw&amp.

Întrebare: De ce să nu mă sinucid?

Întrebare: De ce să nu mă sinucid?

Răspuns: Inima mă conduce acum către cei care se gândesc să îşi pună capăt vieţilor sinucigându-se. Dacă te afli printre ei chiar acum, trebuie să fi experimentat multe emoţii şi trăiri, precum sentimentul disperării sau cel al pierderii speranţei. Ai putea să te simţi ca în cea mai adâncă groapă, şi să te îndoieşti că ar mai putea exista chiar şi o mică rază de speranţă că lucrurile ar putea să se îmbunătăţească. Nimănui nu pare să îi pese sau să înţeleagă prin ce treci. Mai merită trăită viaţa...?

Sentimentele de istovire sunt trăite de mulţi oameni în anumite perioade sau circumstanţe ale vieţii. Întrebările care îmi veneau în minte atunci când am trecut prin goluri emoţionale au fost: "Ar putea vreodată ca asta să fie voia lui Dumnezeu pentru mine, cel creat chiar de El?"; "Este Dumnezeu prea mic pentru a mă ajuta?"; "Sunt problemele mele prea mari pentru El?"

Sunt bucuros să îţi spun că dacă vei avea răbdare câteva momente pentru a Îl lăsa pe Dumnezeu să fie chiar Dumnezeu în viaţa ta chiar acum, El îţi va demonstra cât de mare este El cu adevărat! "Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere" (Luca 1:37). Probabil că cicatrici ale rănilor din trecut au condus la sentimentul copleşitor al respingerii şi abandonării. Aceasta poate să dea naştere la auto-învinovăţire, supărare, amărăciune, gânduri de răzbunare, frică bolnăvicioasă etc., toate acestea generând probleme serioase în cele mai importante dintre relaţiile cu cei apropiaţi. Cu toate acestea, sinuciderea nu va servi decât la a-i devasta pe cei dragi, pe care cu siguranţă că nu ne dorim să îi rănim niciodată; asta ar produce răni sufleteşti cu care ar trebui să se confrunte tot restul vieţii lor.

De ce să nu te sinucizi? Prietene, oricât de grele ar fi lucrurile prin care treci în viaţă, există un Dumnezeu al dragostei care te aşteaptă să Îl laşi să te ghideze cum să ieşi din tunelul disperării şi să intri în lumina Sa minunată. El este singura ta speranţă adevărată. Numele Lui este Iisus.

Acest Iisus, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, se identifică cu tine în ceea ce priveşte respingerea şi umilinţa. Profetul Isaia a scris despre El: "El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor." (Isaia 53:2-6).

Prietene, Iisus Hristos a îndurat toate acestea pentru ca tu să poţi avea toate păcatele tale iertate! Indiferent cât de grea este vina pe care o porţi cu tine, trebuie să ştii că El te va ierta dacă te pocăieşti în umilinţă (te întorci de la păcatele tale către Dumnezeu). "Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi (te voie elibera), iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmul 50:15). Nimic din tot ce ai fi putut face tu nu este prea grav pentru ca Iisus să nu poată ierta. Unii dintre cei mai cunoscuţi slujitori ai Săi din Biblie au comis păcate grele precum crimă (Moise), adulter (regele David), precum şi abuzuri fizice şi emoţionale (apostolul Pavel). Totuşi, în Domnul Hristos ei au găsit iertare şi o viaţă nouă, trăită din abundenţă. "Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!" (Psalmul 51:2). "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).

De ce nu ar trebui să te sinucizi? Prietene, Dumnezeu este gata să refacă ceea ce este "fărâmat"... şi anume viaţa pe care tu o ai chiar acum, şi mai precis faptul că tu vrei să sfârşeşti prin a te sinucide. Profetul Isaia a scris: "„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii,” „un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui." (Isaia 61:1-3).

Vino la Iisus, şi lasă-L pe El să îţi redea bucuria şi utilitatea în viaţă încrezându-te în El pentru a începe un nou drum în viaţa ta. "Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! "Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită." (Psalmul 51:12, 15-17).

Doreşti tu să Îl accepţi pe Domnul Hristos ca Mântuitor şi Păstor al tău? El îţi va îndrepta paşii şi gândurile întotdeauna prin Cuvântul Său, Biblia. "Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta" (Psalmul 32:8). "Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire”; frica de Domnul, iată comoara Sionului" (Isaia 33:6). În Hristos, chiar dacă vei mai avea lupte, de data aceasta vei avea SPERANŢĂ. El este "un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate" (Proverbe 18:24). Fie ca harul Domnului Iisus să fie cu tine la acest ceas al deciziei!

Dacă doreşti să te încrezi în Iisus Hristos ca Mântuitor al tău, spune-I lui Dumnezeu aceste cuvinte în inima ta: "Doamne, am nevoie de Tine în viaţa mea. Te rog să mă ierţi pentru tot ce am făcut până acum. Iată, îmi pun toată credinţa mea în Iisus Hristos şi cred că El este Mântuitorul meu. Te rog să mă curăţeşti, să mă vindeci şi să readuci bucuria în viaţa mea. Îţi mulţumesc pentru dragostea Ta pentru mine şi pentru moartea lui Iisus în locul meu."

Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus ? Dacă da, apasă pe butonul "Astăzi L-am primit pe Hristos", de mai jos.

Răspuns: Inima mă conduce acum către cei care se gândesc să îşi pună capăt vieţilor sinucigându-se. Dacă te afli printre ei chiar acum, trebuie să fi experimentat multe emoţii şi trăiri, precum sentimentul disperării sau cel al pierderii speranţei. Ai putea să te simţi ca în cea mai adâncă groapă, şi să te îndoieşti că ar mai putea exista chiar şi o mică rază de speranţă că lucrurile ar putea să se îmbunătăţească. Nimănui nu pare să îi pese sau să înţeleagă prin ce treci. Mai merită trăită viaţa...?

Sentimentele de istovire sunt trăite de mulţi oameni în anumite perioade sau circumstanţe ale vieţii. Întrebările care îmi veneau în minte atunci când am trecut prin goluri emoţionale au fost: "Ar putea vreodată ca asta să fie voia lui Dumnezeu pentru mine, cel creat chiar de El?"; "Este Dumnezeu prea mic pentru a mă ajuta?"; "Sunt problemele mele prea mari pentru El?"

Sunt bucuros să îţi spun că dacă vei avea răbdare câteva momente pentru a Îl lăsa pe Dumnezeu să fie chiar Dumnezeu în viaţa ta chiar acum, El îţi va demonstra cât de mare este El cu adevărat! "Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere" (Luca 1:37). Probabil că cicatrici ale rănilor din trecut au condus la sentimentul copleşitor al respingerii şi abandonării. Aceasta poate să dea naştere la auto-învinovăţire, supărare, amărăciune, gânduri de răzbunare, frică bolnăvicioasă etc., toate acestea generând probleme serioase în cele mai importante dintre relaţiile cu cei apropiaţi. Cu toate acestea, sinuciderea nu va servi decât la a-i devasta pe cei dragi, pe care cu siguranţă că nu ne dorim să îi rănim niciodată; asta ar produce răni sufleteşti cu care ar trebui să se confrunte tot restul vieţii lor.

De ce să nu te sinucizi? Prietene, oricât de grele ar fi lucrurile prin care treci în viaţă, există un Dumnezeu al dragostei care te aşteaptă să Îl laşi să te ghideze cum să ieşi din tunelul disperării şi să intri în lumina Sa minunată. El este singura ta speranţă adevărată. Numele Lui este Iisus.

Acest Iisus, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, se identifică cu tine în ceea ce priveşte respingerea şi umilinţa. Profetul Isaia a scris despre El: "El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor." (Isaia 53:2-6).

Prietene, Iisus Hristos a îndurat toate acestea pentru ca tu să poţi avea toate păcatele tale iertate! Indiferent cât de grea este vina pe care o porţi cu tine, trebuie să ştii că El te va ierta dacă te pocăieşti în umilinţă (te întorci de la păcatele tale către Dumnezeu). "Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi (te voie elibera), iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmul 50:15). Nimic din tot ce ai fi putut face tu nu este prea grav pentru ca Iisus să nu poată ierta. Unii dintre cei mai cunoscuţi slujitori ai Săi din Biblie au comis păcate grele precum crimă (Moise), adulter (regele David), precum şi abuzuri fizice şi emoţionale (apostolul Pavel). Totuşi, în Domnul Hristos ei au găsit iertare şi o viaţă nouă, trăită din abundenţă. "Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!" (Psalmul 51:2). "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).

De ce nu ar trebui să te sinucizi? Prietene, Dumnezeu este gata să refacă ceea ce este "fărâmat"... şi anume viaţa pe care tu o ai chiar acum, şi mai precis faptul că tu vrei să sfârşeşti prin a te sinucide. Profetul Isaia a scris: "„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii,” „un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui." (Isaia 61:1-3).

Vino la Iisus, şi lasă-L pe El să îţi redea bucuria şi utilitatea în viaţă încrezându-te în El pentru a începe un nou drum în viaţa ta. "Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! "Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită." (Psalmul 51:12, 15-17).

Doreşti tu să Îl accepţi pe Domnul Hristos ca Mântuitor şi Păstor al tău? El îţi va îndrepta paşii şi gândurile întotdeauna prin Cuvântul Său, Biblia. "Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta" (Psalmul 32:8). "Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire”; frica de Domnul, iată comoara Sionului" (Isaia 33:6). În Hristos, chiar dacă vei mai avea lupte, de data aceasta vei avea SPERANŢĂ. El este "un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate" (Proverbe 18:24). Fie ca harul Domnului Iisus să fie cu tine la acest ceas al deciziei!

Dacă doreşti să te încrezi în Iisus Hristos ca Mântuitor al tău, spune-I lui Dumnezeu aceste cuvinte în inima ta: "Doamne, am nevoie de Tine în viaţa mea. Te rog să mă ierţi pentru tot ce am făcut până acum. Iată, îmi pun toată credinţa mea în Iisus Hristos şi cred că El este Mântuitorul meu. Te rog să mă curăţeşti, să mă vindeci şi să readuci bucuria în viaţa mea. Îţi mulţumesc pentru dragostea Ta pentru mine şi pentru moartea lui Iisus în locul meu."

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev (stil bizantin, ulei pe scândură de tei, 26,8×32,8 cm) provine din Constantinopol şi a fost dăruită de către mitropolitul grec Neofit moşieresei Ana Erofeevna Goiskaia (1559). Peste circa 30 de ani, când icoana a început să emane o lumină nemaipomenită şi i-a redat într-un chip minunat vederea fratelui Anei, aceasta a dus-o, cu steaguri, cântări şi mult popor la Mănăstirea Poceaev şi a transmis-o călugărilor pentru păstrare veşnică.

Multe alte minuni s-au săvârşit la această icoană: în 1607 - la năvălirea tătarilor, în 1675 - la năvălirea turcilor (atunci apariţia pe cer, într-o strălucire neobişnuită, a Maicii Domnului, a cuviosului Iov de la Poceaev şi a îngerilor cu săbii scoase din teacă a semănat groază printre păgâni, ei nimicindu-se unul pe altul), în 1664, 1665 şi 1710 - învieri din morţi etc. În cartea inaugurată în 1841, timp de 52 de ani au fost înregistrate 26 de minuni. Din 1831 până în 1856 de icoană au fost prinse 133 de bijuterii şi alte podoabe în semn de tămăduire de boli în urma rugăciunilor adresate Maicii Domnului în faţa icoanei ei făcătoare de minuni.

Icoana a avut de suferit în repetate rânduri: din 1623 până în 1641 s-a aflat în afara mănăstirii, între anii 1720-1831 a fost sub stăpânirea uniaţilor, în 1869 a nimerit într-un incendiu devastator (i-au ars însă numai înfrumuseţările uniate, icoana şi îmbrăcămintea ei din aur şi pietre scumpe rămânând intacte).

După construirea unui nou iconostas de către Alexandru II (1861) icoana Maicii Domnului a fost pusă la nivelul III al acestuia, deasupra Cinei celei de taină, chiotul fiind înfrumuseţat cu raze din pietre scumpe ca la icoana Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska de la Kiev.

Cu ajutorul unui mecanism asemeni celui de la Pecerska, icoana se lasă în jos pe două panglici de mătase pentru închinarea creştinilor.

Maica Domnului nu refuză ajutorul de la icoana Sa nimănui dintre cei care se roagă Ei cu credinţă, chiar dacă aceştia nu sunt creştini ortodocşi, ci catolici, uniaţi, protestanţi ş.a. Ea îi întoarce la dreapta credinţă pe cei rătăciţi, asemeni Tatălui Ceresc care „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt. 5, 45).



Să înălţăm neîncetat rugăciuni fierbinţi în faţa icoanei de la Poceaev către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea neamului creştinesc.

Rugaciunea lui Iisus in Gradina GHETSEMANI

Rugaciunea lui Iisus, inaltata in Gradina Ghetsemani

...cunoscuta ca rugaciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli si pentru toti credinciosii (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, capitolul 17)

1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicand ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveşte pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca.
2. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata veşnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Si aceasta este viata veşnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit.
5. Şi acum, preaslaveste-Ma Tu, Psrinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea.
6. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat şi cuvantul Tău l-au pazit.
7. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt.
10. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei.
11. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeşte-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi.
12. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine si acestea le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei.
14. Eu le-am dat cuvantul Tau si lumea i-a urat, pentru ca nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
15. Nu Ma rog ca sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazeşti pe ei de cel viclean.
16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
17. Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul.
18. Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume.
19. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei să fie sfintiti întru adevar.
20. Dar nu numai pentru aceştia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor,
21. Ca toţi sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, aşa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.
22. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem:
23. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
24. Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine mai inainte de intemeierea lumii.
25. Parinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, si aceştia au cunoscut ca Tu M-ai trimis.
26. Si le-am facut cunoscut numele Tau si-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei.


Aceeasi rugaciune in alta traducere:

1. Dupa ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer si a zis: "Tata, a sosit ceasul! Proslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te proslaveasca pe Tine,
2. dupa cum I-ai dat putere peste orice faptura, ca sa dea viata vecinica tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu.
3. Si viata vecinica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.
4. Eu Te-am proslavit pe pamint, am sfirşit lucrarea, pe care Mi-ai dat -o s-o fac.
5. Şi acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine Insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea.
6. Am facut cunoscut Numele Tau oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tai erau si Tu Mi i-ai dat; si ei au păzit Cuvantul Tau.
7. Acum au cunoscut ca tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine.
8. Caci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca dela Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimes.
9. Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentru ca sunt ai Tai: -
10. tot ce este al Meu, este al Tau si ce este al Tau, este al Meu, -si Eu sunt proslavit in ei.
11. Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pazeşte, in Numele Tau, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei sa fie una, cum suntem si noi.
12. Cand eram cu ei in lume, îi pazeam Eu in Numele Tau. Eu am pazit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; si niciunul din ei n-a perit, afara de fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura.
13. Dar acum, Eu vin la Tine; si spun aceste lucruri, pe cand sunt inca in lume, pentruca sa aiba in ei bucuria Mea deplina.
14. Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i -a urat, pentruca ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume.
15. Nu Te rog sa -i iei din lume, ci sa -i pazeşti de cel rau.
16. Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume.
17. Sfinteste -i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul.
18. Cum M-ai trimes Tu pe Mine in lume, asa i-am trimes si Eu pe ei in lume.
19. Si Eu insumi Ma sfintesc pentru ei, ca si ei sa fie sfintiti prin adevar.
20. Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor.
21.Mă rog ca toţi sa fie una, cum Tu, Tata, eşti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimes.
22. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat -o Tu, pentruca ei sa fie una, cum si noi suntem una, -
23. Eu in ei, si Tu in Mine; -pentruca ei sa fie in chip desavirsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimes, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.
24.Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie împreuna cu Mine si aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava, pe care Mi-ai dat -o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii.
25. Neprihanitule Tata, lumea nu Te -a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut si acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimes.
26. Eu le-am facut cunoscut Numele Tau si li -L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, sa fie in ei si Eu sa fiu in ei.”

Cum primesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu?

Cum primesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu?


Întrebare: Cum primesc iertarea păcatelor de la Dumnezeu?

Răspuns: Faptele Apostolilor 13:38 spun că “Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea pacatelor.”

Ce este iertarea păcatelor şi de ce aş avea nevoie de ea?

Cuvântul “iertare” înseamnă a curăţa ceva, a scuza, a anula o vină sau o datorie. Atunci când greşim faţă de cineva, ne cerem iertare pentru a restabili relaţia cu acea persoană. Iertarea nu este obţinută pentru că cel vinovat ar merita să fie iertat. Nimeni nu merită să fie iertat. Iertarea este un act al dragostei, îndurării/milei, şi harului. Iertarea este o decizie de a nu avea nimic împotriva unei alte persoane, în ciuda a ceea ce ar fi făcut rău pentru tine.

Biblia ne spune ca toţi avem nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Pentru că toţi am săvârşit păcate. În cartea Eclesiastul 7:20 se spune că “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască”. Epistola întâi a lui Ioan 1:8 spune de asemenea că “dăcă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”. Toate păcatele sunt la urma urmei un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Psalmul 51:4). Astfel, este clar că avem nevoie disperată de iertare din partea lui Dumnezeu. Dacă păcatele noastre nu sunt iertate, atunci vom petrece eternitatea suferind consecinţele acestora (Matei 25:46; Ioan 3:36).

Iertarea – Cum aş putea să o obţin?

Din fericire, Dumnezeu este iubitor şi plin de îndurare – nerăbdător să ne ierte păcatele! 2 Petru 3:9 ne spune că “…El... are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” Dumnezeu doreşte să ne ierte, de aceea a şi creat posibilitatea ca să fim iertaţi.

Singura pedeapsă pentru păcatele noastre este moartea. Prima parte din Romani 6:23 spune că “plata păcatului este moartea…” Moartea eternă este consecinţa păcatelor noastre. Dumnezeu, în planul Său perfect, s-a făcut o fiinţă umană – Iisus Hristos (Ioan 1:1,14). Iisus a murit pe cruce, luând asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam - moartea. 2 Corinteni 5:21 ne învaţă că “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a murit pe cruce, luând astfel asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam! Moartea lui Iisus a adus iertarea păcatelor pentru întreaga omenire. 1 Ioan 2:2 proclamă: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Iisus a înviat din morţi, proclamând astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii (1 Corinteni 15:1-28). Slavă lui Dumnezeu, căci prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a doua parte a versetului din Romani 6:23 este un adevăr, şi anume că “…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”

Vrei tu ca păcatele tale să fie iertate? Te mai apasă încă sentimentul de vinovăţie că nu pare să poţi merge mai departe? Iertarea păcatelor tale este posibilă dăcă îţi pui credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. Efeseni 1:7 spune: “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Iisus a plătit datoria noastră, astfel ca noi să putem fi iertaţi. Tot ce trebuie să faci este să Îi ceri lui Dumnezeu sa te ierte prin Iisus, crezând că Iisus a murit pentru a plăti pentru iertarea ta – şi Dumnezeu te va ierta! Ioan 3:16-17 conţine acest mesaj minunat: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Într-adevăr, Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Iertarea – este chiar atât de uşor să o primesc?

Da, este chiar atât de uşor! Nu poţi câştiga cu ceva iertarea din partea lui Dumnezeu. Nu poţi să plăteşti cu ceva ca să capeţi iertarea de la Dumnezeu. O poţi numai primi, prin credinţă, prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Dacă doreşti să Îl accepţi pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal şi astfel să primeşti iertarea de la Dumnezeu, iată o rugăciune simplă care te va ajuta. Totuşi ţine minte: rostirea acestei rugăciuni sau a oricărei alte rugăciuni nu te va mântui. Numai credinţa în Hristos te poate mântui de păcate. Această rugăciune este numai o modalitate de a îţi exprima către Dumnezeu credinţa ta în El şi de a-I mulţumi pentru că ţi-a dăruit mântuirea. "Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva Ta şi că merit pedeapsa. Însă Iisus Hristos a luat pedeapsa pe care o meritam eu astfel ca eu să pot fi mântuit prin credinţa în El. Mă întorc acum de la păcatele mele şi îmi pun întreaga mea credinţă în Tine pentru mântuire. Îţi mulţumesc pentru harul tău minunat şi pentru iertarea de păcate! Amin!"

Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul "Astăzi L-am primit pe Hristos", de mai jos.

Ascultati aici o minunata predica a parintelui TEOFIL ROMAN la Sf manastire NICULA despre iartarea aproapelui.

http://www.trilulilu.ro/alinutza109/e87a012c00...

Sfantul Mina

Sfantul Mina

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

miercuri, 10 noiembrie 2010 la 15:22

Despre Sf Mina mai tot romanul a auzit pentru ca, asa cum scrie in acatist, Numele tau, mai mult decat oricare altul dintre sfinti, s-a facut crestinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnica si indestulatoare a orice pagubiri suferite de dansii. Pentru care si astazi patimind cei ce stau fata icoanei Tale cu credinta se roaga a te milostivi spre ei, mangaindu-i si indeplinind cererea lor, ca sa-ti aduca lauda, cantand: Aliluia!


Despre Sf Mina se stie ca s-a nascut in anul 285 in Egipt, in familie crestina, parintii sai numindu-se Eudixius si Eufemia. Parintii sai nu au avut multa vreme copii. In timpul unei sarbatori inchinate Maicii Domnului, Eufemia s-a rugat cu lacrimi Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa ii daruiasca un copil, iar la sfarsitul rugaciunii sale, dinspre icoana s-a auzit rostit "Amin". Cateva luni mai tarziu, avea sa se nasca biunecuvantatul copil Mina. Tatal sau a murit pe cand el avea 11 ani, iar mama sa pe cand avea 14 ani; la 15 ani el s-a inrolat in armata romana, unde I s-a dat un rang inalt, datorita numelui tatalui sau.

In vizita la Sfantul Mina

A slujit in Algeria, timp de 3 ani, ca ostas. Aceasta se intampla pe vremea imparatilor romani pagani Diocletian si Maximilian, care au dat porunca sa fie chinuiti si ucisi toti crestinii care nu se vor inchina la idoli. Scarbit si mahnit de privelistea crestinilor obligati a se inchina la idoli, a plecat in pustiu, timp de 5 ani ducand viata de anahoret, in post si rugaciuni catre adevaratul Dumnezeu.

In al cincilea an de pustnmicie, Mina a avut o revelatie, in care a vazut un inger care incununa martirii cu coronite, iar in timp ce se gandea la viziunea sa, a auzit un glas care a spus: " Fii binecuvantat Mina, cel care ai fost chemat la viata pioasa inca din copilaria ta. Tu vei fi incununat cu trei cununi: una pentru puritatea / celibatul tau, a doua pentru viata ascetica, iar a treia pentru mucenicie".



"Si intarindu-se de ajuns si aprinzandu-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor catre Hristos, s-a pogorat din munte si, stand in mijlocul inchinatorilor la idoli, a propovaduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu tarsini si a fost ars de foc si tarat fara mila peste ciulini, de i-a spart trupul, in urma carora si-a primit sfarsitul prin sabie" (Sinaxar). A fost martirizat in anul 309, in Frigia.



Se spune soldatii care l-au ucis pe Mina au aruncat trupul sau in foc, dar timp de 3 zile nu a ars, astfel incat corpul sau a putut fi luat de catre sora sa, care impreuna cu niste soldati l-au dus la Alexandria pentru a fi pus intr-o biserica. Atunci cand persecutia contra crestinilor a incetat, se spune ca un inger i-a aparut Papei Atanasie al Alexandriei, spunandu-i sa ia trupul Sf Mina, sa-l puna pe o camila si sa-l duca in Desertul de Vest. Intr-un anume loc, nu departe de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, camila nu au mai vrut sa se miste, oricat au incercat crestinii sa o faca sa mearga mai departe. Au inteles astfel ca este un semn de la Dumnezeu si in acel loc au ingropat trupul Sf Mina.



Timp de cateva secole, nu s-a mai stiut nimic de Mina, ostasul mucenic, pana cand intr-un anume loc din desert, oile bolnave ale unui pastor au inceput sa se vindece miraculous si chiar pastoral insusi s-a tamaduit. Vestea s-a dus repede, bolnavii au inceput sa vina, fara sa stie care este de fapt cauza acestor vindecari. Locul devenise atat de cunoscut, incat chiar fiica Imparatului de la Constantinopole ( Constantin cel Mare sau Zeno), bolnava de lepra,a fost trimisa acolo spre tamaduire. Stand noaptea pe malul apei, in locul in care se faceau minuni, Sf Mare Mucenic Mina i s-a aratat in vis, descoperind ca acolo se afla sfintele sale moaste si poruncind sa se cladeasca o biserica in cinstea sa. Dimineata, fata era vindecata si a spus insotitorilor sai visul.

Pe acel loc, la 45 km sud-vest de Alexandria, imparatul de la Constantinopole a ordonat ridicarea nu doar a unei catedrale, ci un intreg oras a fost construit pe acel loc, cuprinzand strazi, cladiri, biserici si baptisteriu, o cladire cu doua aripi pentru bolnavi ( de o parte barbati, de alta parte femei si copii), magazine. Orasul Sf Mina a devenit unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj si tamaduire ale lumii crestine, sticlute de ulei sau apa sfintita pe care era gravat numele Sf Mina fiind descoperite in siteuri arhelologice din diverse tari apartinand spatiului mediteraneean, ca de exemplu: in Heidelberg - Germania, Milano - Italia, Dalmatia - Croatia, Marsilia - Franta, Dongola - Sudan si in Jerusalim. La mijlocul sec al VII-lea, orasul a fost distrus de catre musulmani. Primele excavari pentru punerea in valoare a siteului arheologic Abu Mena au inceput in tre anii 1905 - 1907.

In prezent, la aproximativ 1 km distanta de orasul Sf Mina, Papa Chiril VI al Alexandriei ( papa intre anii 1959 - 1971) a costruit una dintre cele mai impresionante si faimoase manastiri ale Egiptului, in care se afla spre inchinare moastele Sf Mina si ale papei. Aici vietuiesc acum 101 calugari, care slujesc Sfanta Liturghie de 3 ori pe zi ( de la orele 6, de la 8 si de la 10).

Din anul 1979 siteul arheologic Abu Mena - orasul de marmura al Sf Mina - este inclus in Lista UNESCO a Siteurilor din Patrimoniul Universal, pentru ca din anul 2001 sa intre pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial aflate in pericol de distrugere. Plecand din Cairo spre Alexandria, pe la mijlocul zilei se viziteaza Wadi Natrun - locurile patericului egiptean - iar apoi se ajunge la manastirea Sf Mina, aflata cu 45 km inainte de Alexandria. Profilul impunator al manastirii din pustiu se profileaza pe cerul dupa-amiezii si intrand, pelerinul este absolut impresionat atat de dimensiunea catedralei, de mozaicurile imense si foarte frumoase de pe pereti reprezentand scene din viata Mantuitorului, dar si de multimea credinciosilor crestini, multi cu copii in brate, care vin sa se inchine la sfintele moaste ale Sf Mina, grabnic ajutator si mare factor de minuni.

Moastele Sfantului Mina

Ne-am descaltat cu totii la intrarea in spatiul din dreapta catedralei, in care se afla moastele Sf Mina si un superb mozaic care il reprezinta si am asteptat piosi la rand, sa ne inchinam celui care ne-a fost de atatea ori direct ajutator. Il cunosteam pe Sf Mina de acasa, din viata noastra de zi cu zi, ca fiind sfantul catre care, daca pui rugaciune, pe loc te ajuta sa gasesti lucrul pierdut sau sa se resolve o problema de nedreptate; si nu doar acestea. Ne-a mirat insa reprezentarea egipteana a Sf Mina, ca tanar ostas, cu ambele brate ridicate pentru inchinare si cu doua camile aflate de o parte si de alta a sa. Am aflat astfel ca doar doi sfinti egipteni sunt astfel reprezentati - Sf Mina si Sf Pavel - primul eremit ( a carui loc de vietuire s-a aflat aproape de cel al Sf Antonie cel Mare, mult mai cunoscut decat Sf Pavel); iar camilele fac referinta la episodul din viata sfantului Mina in care animalele au refuzat sa duca mai departe trupul mucenicului, aratand astfel voia Domnului si fixand definitiv locul de tamaduire si inchinare. Aici, in desert.

Se pare ca reprezentarea din icoane a Sf Mina ca ostas in varsta, calare pe cal, nu are suport biografic. Noi romanii am ajuns la Manastirea Sf Mina chiar in 11 noiembrie 2008, dar am constatat ca Biserica Copta il pomeneste in data de 24 noiembrie.

"O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pre noi de boale si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !

http://www.trilulilu.ro/athoss/433da6e46165fe

Rugaciune ptr mantuirea sufletului

Rugaciune ptr mantuirea sufletului

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

marţi, 7 decembrie 2010 la 14:35

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine.
Tu unul ştii de ce am nevoie,de mantuire.
Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine.
Părinte, dă robului (roabei) Tău cele ce singur nu ştie a le cere.
Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta.
Inima mea e deschisă Ţie;
Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu.
Vezi şi fă după mila Ta.
Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică.
Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.
Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta;
Invaţă-mă să mă rog,si sa primesc mantuirea sufletului meu pacatos, singur roagă-Te în mine! Amin.