Parintele IUSTIN PARVU
2 ore in urma
Desii stim ca pe data de 10 februarie a implinit frumoasa varsta de 92 de ani putine sunt datele recente privind starea de sanatate a printelui.
Pe 10 februarie , îndelung jertfitorul pentru Hristos (trecut 17 ani prin temniţele comuniste) şi marele duhovnic al românilor, Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă (Neamţ), a implinit 92 de ani. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i dea sănătate şi încă mulţi ani, să ne fie reazem duhovnicesc şi reper întru mărturisire. La mulţi ani!
Părintele Iustin Pîrvu s-a retras la căminul de bătrîni al Mănăstirii „Acoperămîntul Maicii Domnului“ • starea de sănătate este bună, urmînd tratamentul prescris •
Printr-o cunostintă aveam să aflăm de la Părintele Petroniu, economul Mănăstirii Petru Vodă, că starea de sănătate a părintelui Iustin este înspre bine. „Numai că doctorii i-au recomandat multă liniste“. Si dacă tot era în drumul nostru, am poposit si la mănăstirea de maici, în curtea căreia se află căminul de bătrîni, locul de retragere al părintelui Iustin. Acolo nici vorbă de a-l vizita, dat fiind ceasul de odihnă al după-amiezii prescris prin programul medical. De îngrijirea si supravegherea părintelui, aveam să aflăm că se ocupă un tînăr călugăr, pe nume Iustin, si Maica Iustina, egumena Mănăstirii „Acoperămîntul Maicii Domnului“. Din spusele acesteia, am înteles că părintele Iustin primeste foarte rar pe cîte cineva, asta pentru a nu-i fi tulburată linistea si, de aici, starea de sănătate. „Însă nu sînt probleme deosebite, părintele urmînd tratamentul prescris de medici“, a afirmat maica.
Credinciosii se roagă pentru sănătatea duhovnicului in continuare.
Marturia unui pelerin
În pelerinajul nostru pe la asezămintele monahale din Petru Vodă, l-am avut alături pe profesorul Dorel Rusu, un om cu mare trecere la părintele Iustin, care avea să ne povestească precum că, în urmă cu cîteva zile, se bucurase de primire în chilia duhovnicului. „Cînd am intrat am îngenunchiat si am izbucnit în lacrimi. În fata mea nu se mai afla acel părinte Iustin pe care-l cunosteam eu, dintotdeauna. Am simtit că-i lipseste acea putere de a pătrunde în mintea omului. Eu cred că datorită medicatiei prescrise. Sper, însă, că Dumnezeu îl va întări si-i va reda puterea de a ne călăuzi spiritual întru credintă, asa cum a făcut-o dintotdeauna“, a spus profesorul Dorel Rusu. Ne alăturăm celor afirmate, cu speranta că ruga celor ce-i simt lipsa va fi auzită de Divinitate.
Si ptr ca netlogul activeaza din ce in ce mai greu filmele,puteti vedea la urmatoarea adresa grupul de colindatori IOAN CUCUZEL colindandu-l pe Parintele IUSTIN PARVU
http://www.youtube.com/watch?v=SsyXupxo2xs&...
http://www.youtube.com/watch?v=DH-3lz3NAuw&.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu